Hramul Parohiei Wiesbaden 08.07.2018

Hirotesie Citeț
Hirotesie Ipodiaconi
Copii la strană
Vohodul
Binecuvântarea Citeților
Citirea Apostolului
Poză de grup cu ÎPS Serafim

Pe data de 8 iulie 2018 am avut bucuria de a-l avea ca oaspete în parohia noastră pe Înaltpreasfințitul Parintele nostru Dr. Serafim Joantă însoțit de Părintele Arhidiacon Dumitru Dura, eveniment care putem spune că a început înca din dupămasa zilei de 7 iulie, când cu un număr mare de credincioși ne-am întâlnit cu dânșii la Taina Sfântului Maslu, organizată în Parohia “Acoperământul Maicii Domnului” din Frankfurt, de către Parintele Paroh Ionică Saghin. După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, Înaltpreasfinția Sa ne-a încântat cu posibilitatea unui dialog cu credicioșii, răspunzând în cadrul cuvântului de învățătură la diferite întrebări ale credincioșilor privind nedumeririle lor din viața creștină, într-o atmosfera de seară duhovnicească.

Duminecă dimineața, Înaltpreasfințitul Serafim a fost primit în parohia noastră în sunetele vocilor pline de bucurie ale credincioșilor parohiei Wiesbaden, care l-au întâmpinat cu cântarea “Cuvine-se cu adevărat”. A urmat apoi, înainte de începerea Sfintei Liturghii, un scurt cuvânt de prezentare al Înaltpreasfinției Sale, în care ne-a transmis bucuria de a ne revedea în Wiesbaden cu ocazia hramului parohiei noastre și anunțul că va hirotesi doi ipodiaconi pentru meritele lor deosebite în jertfa pentru susținerea parohiei Wiesbaden – pe domnul Ștefan Ovidiu Oltean, care nelipsit de la Sfintele Slujbe conduce cu succes cântarea la strana parohiei, având mare dragoste și devotament față de biserică și pe domnul Dr. Ovidiu Nistor, care sprijină parohia noastră de la formare și până în prezent, atât pe plan sacramental cât și administrativ, fiind de mare ajutor la gestiunea și contabilitatea parohială. Atmosfera din timpul Sfintei Liturghii a fost dominată de liniștea, curiozitatea și emoția participării active a celor care s-au lăsat pătrunși de rugăciunea, cântarea și binecuvântarea ce se întrepătrundeau în această taină. Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Serafim a fost unul de susținere, încurajare, admirație pentru efortul depus de preot, de doamna preoteasă și nu în ultimul rând de toți cei care îndrăgesc, sprijină și prețuiesc parohia noastră. La sfârșit a urmat o poză de grup în fața bisericii și agapa frățească în sala festiva, prilej cu care doamna Elena împreună cu doamnele care au gătit, s-au străduit cu multă trudă să ne încânte cu tot felul de preparate culinare, care de care mai delicioase. La sfârșitul agapei, Înaltpreasfințitul Serafim ne-a ținut un cuvânt de învățătură cum să facem față, noi, dar în special tineretul nostru ortodox, păcatelor care ne distrug viitorul și familia ortodoxă.

Înaltpreasfinția Voastră, vă asteptăm cu drag să ne mai vizitați la Wiesbaden!

Wiesbaden, 08.07.2018